OltArt

OltArt

Redactor șef: C. Voinescu
Email: contact@oltart.ro
Category
-

Radu Șerban 1927 – 1984. 85 de ani de la naștere

radu-serbanCred că era prin anul 1972 cand 1-am cunoscut pe compozitorul Radu Șerban, evenimentul s-a produs în biroul lui Mișu-Slătculescu, pe atunci directorul Casei de cultură din Caracal, omul care coordona toate activitățile culturale la nivelul orașului. Când am intrat, Mișu Slătculescu așezat pe scaunul de la birou asculta perorația unui bărbat, care mi s-a părut puțin agitat, cu o mână în buzunar, cu cealaltă gesticulnd, ca un veritabil regizor, mai degrabă la o repetiție decât în fața unui auditoriu.

La intrarea mea s-a oprit, iar Mișu Slătculescu a făcut prezentările de rigoare, eu fiind extrem de emoționat pentru că îl recunoscusem, deși era prima dată când îl vedeam în carne și oase. Nu-mi amintesc dacă am spus sau nu ceva, dar știu cu certitudine că în momentul când mâinile noastre s-au întâlnit am început să fredonez în gând melodia „Un minut” care în anii mei de școală devenise un adevărat șlagăr pe care-1 repetam în pauze sau în drumul spre și de la școală. Cu mult înainte cunoscusem și alți membrii ai familiei sale: tatăl care-mi fusese profesor de botanică la gimnaziu, fratele Miki Șerban cu care în anul I de facultate am petrecut clipe minunate la seminarul de filozofie și sora sa dr. Ciubotenco apreciată și prețuită în Caracal.

Radu Șerban a fost un mare artist, un mare caracter, muzica fiind respirația sa. Iubea frumosul și poezia, iar după muzică cel mai mult l-a pasionat pictura, prietenul cel mai apropiat fiindu-i pictorul Ion Murariu în atelierul căruia au prins contur multe din melodiile sale.

Talent autentic născut sub zodia lui Euterpe (Caracal 1 -XII- 1927 – București 7-II-1984) el a devenit în scurt timp un veritabil profesionist printre confrați și apreciat drept cel mai valoros compozitor al nostru după marele Ion Vasilescu. Melodia lui era cantabilă, dulce, dar el era totodată și un fin armonist și un orchestrator de marcă. Este greu să alegi din creația sa un buchet de melodii, pentru că toate sunt de o simțire și o gingășie fermecătoare: Lină Călină-1958; Frumos ești București – 1955; Un minut- 1958; Pe strune de chitară – 1958; Orașul meu natal – 1962 (dedicat Caracalului); Două rândunici (premiat la Mamaia – 1964); Strada și desigur multe altele devenite șlagăre între care „Prieten drag” declarată melodia sec. XX în urma unui sondaj realizat de Radio România.
Bogata și expresivă a fost și muzica de film: Porto Franco–1961; Cerul n-are gratii¬¬¬–1962; A fost prietenul meu–1963; Diminețile unui băiat cuminte; Bariera; Ilustrate cu flori de câmp; Prin cenușa imperiului (premiul ACIN) precum și acelea pentru serialele de televiziune: Cireșarii, Toate pânzele sus; Lumini și umbre. Din creația corală amintim: Cântec vesel de tabără–1951 și Cor de copii–1954.

Nu cunoștea dușmănia, având un adevărat cult pentru prietenie îndrumându-i cu dragoste pe mulți compozitori și interpreți, bucurându-se și întristându-se cu ei în luminile și umbrele vieții noastre artistice. În perioada 1957-1967 a promovat în muzica ușoară românească o linie modernă, viabilă fiind un adevărat șef de promoție al generației sale iar din anul 1967 un clasic în viata al geniului. Orașul natal nu 1-a uitat. Din anul 1990 se organizează la Caracal, Festivalul de muzica ușoară „Radu Șerban”, iar Casa de cultură și strada copilăriei îi poartă numele. Pe unul din pereții casei părintești s-a fixat în anul 1990 (cu prilejul primei ediții) o placă comemorativă pe care scrie: „Aici s-a născut compozitorul Radu Șerban 1927-1984”.

Cu prilejul dispariției sale fizice criticul muzical Doru Popovici consemna: „Radu Șerban a fost și rămâne simbolul melodiei cantabile, o melodie simplă dar nu simplistă, dulce dar nu dulceagă”.

Acum la 85 de ani de la naștere, constat cu tristețe că melodiile sale care ne-au încântat adolescența și tinerețea se aud tot mai rar la posturile de radio și televiziune. Este o mare nedreptate, iar cei care conduc destinele muzicii ușoare românești nu trebuie să lase uitarea să coboare aproape ca un blestem peste memoria și opera acestui distins compozitor. Nu știu cum ar fi reacționat el astăzi în fața unor compoziții și interpretări de cele mai multe ori jalnice care nu au nimic în comun cu adevărata muzică pe care el a
slujit- o cu credință și profesionalism. Ne este dor de el și de melodiile sale. Pentru tot ceea ce a făcut în slujba muzicii ușoare românești îl rog pe bunul Dumnezeu să-1 așeze și pe el în Câmpiile Elizee.

Dumitru BOTAR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

*